Top 3 cărți ale anului 2022

Nu am greșit anul, ați citit bine:).

Topul anului 2023 încă nu este gata, dar pe primul loc cred că va fi cartea-manual pe care am citit-o și recitit-o, și care poate fi de un real real ajutor oricui.

⭐️ Criteriile topului: am aflat informații utile, inovatoare din aceste cărți, iți pot schimba optica, am simțit că mi-au adus valoare; dacă este vorba despre beletristică, am apreciat modul original în care a fost scrisă, povestea, stilul de scriere.

📚 The habits of a happy brain de Loretta Graziano Breuning

Este o carte plină de informații utile și valoroase (citită, recitită și rezumată și aici pe pagină) despre creier, cum funcționează el și cei 4 hormoni ai fericirii produși de acesta: serotonina, dopamina, oxitocina și endorfinele.

Autoarea își propune să ne arate, printre altele (cartea abundă în multe alte informații), cum și în ce condiții se produc acești hormoni și cum poți să ai parte de ei cât mai des, explicând și „exerciții” în acest sens.

Cartea este scrisă într-un mod foarte accesibil și pe înțelesul tuturor, deși baza ei este una științifică.

Ea este disponibilă acum și în limba română.

„𝐻𝑜𝑤 𝑡𝑜 𝑠𝑡𝑜𝑝 𝑣𝑖𝑐𝑖𝑜𝑢𝑠 𝑐𝑦𝑐𝑙𝑒𝑠?

𝑌𝑜𝑢 𝑐𝑎𝑛 𝑠𝑡𝑜𝑝 𝑎 𝑣𝑖𝑐𝑖𝑜𝑢𝑠 𝑐𝑦𝑐𝑙𝑒 𝑜𝑛 𝑜𝑛𝑒 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡. 𝐽𝑢𝑠𝑡 𝑟𝑒𝑠𝑖𝑠𝑡 𝑡ℎ𝑒 𝑑𝑜 𝑠𝑜𝑚𝑒𝑡ℎ𝑖𝑛𝑔 𝑓𝑒𝑒𝑙𝑖𝑛𝑔 𝑎𝑛𝑑 𝑙𝑖𝑣𝑒 𝑤𝑖𝑡ℎ 𝑡ℎ𝑒 𝑐𝑜𝑟𝑡𝑖𝑠𝑜𝑙. 𝑇ℎ𝑖𝑠 𝑖𝑠 𝑑𝑖𝑓𝑓𝑖𝑐𝑢𝑙𝑡 𝑡𝑜 𝑑𝑜, 𝑏𝑒𝑐𝑎𝑢𝑠𝑒 𝑐𝑜𝑟𝑡𝑖𝑠𝑜𝑙 𝑠𝑐𝑟𝑒𝑎𝑚𝑠 𝑓𝑜𝑟 𝑦𝑜𝑢𝑟 𝑎𝑡𝑡𝑒𝑛𝑡𝑖𝑜𝑛.

𝑅𝑒𝑠𝑖𝑠𝑡𝑖𝑛𝑔 𝑎𝑛 𝑜𝑙𝑑 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑖𝑡 𝑐𝑎𝑛 𝑚𝑎𝑘𝑒 𝑦𝑜𝑢 𝑓𝑒𝑒𝑙 𝑙𝑖𝑘𝑒 𝑦𝑜𝑢’𝑟𝑒 𝑡ℎ𝑟𝑒𝑎𝑡ℎ𝑒𝑛𝑖𝑛𝑔 𝑦𝑜𝑢𝑟 𝑜𝑤𝑛 𝑠𝑢𝑟𝑣𝑖𝑣𝑎𝑙 𝑤ℎ𝑒𝑛 𝑦𝑜𝑢𝑟 𝑑𝑜𝑖𝑛𝑔 𝑝𝑟𝑒𝑐𝑖𝑠𝑒𝑙𝑦 𝑡ℎ𝑒 𝑜𝑝𝑝𝑜𝑠𝑖𝑡𝑒.”

📚 Lecții de magie de Elizabeth Gilbert nu este o carte despre magie, așa cum ai putea crede, ci una despre creativitate și care poate fi un „must read” pentru orice persoană care are o activitate creativă (scris, desen, pictură, muzică etc), este extrem de revelatoare dacă ești la început în domeniul creativ, dar te poate lumina în multe feluri chiar dacă nu activezi în acest domeniu.

Autoarea vorbește, printre altele, despre faptul că noi toți avem de fapt un potențial creativ nelimitat…dar îngropat 🙂, și, în opinia ei, creativitatea și exprimarea ei reprezintă una dintre cele mai frumoase și sigure căi de a duce o viață plină de satisfacții, împlinire sufletească permanentă.

„𝐼𝑑𝑒𝑒𝑎 𝑣𝑎 𝑝𝑢𝑛𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑙𝑒 𝑐𝑜𝑖𝑛𝑐𝑖𝑑𝑒𝑛𝑒 𝑠𝑖-𝑡𝑖 𝑣𝑎 𝑡𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡𝑒 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑡𝑖 𝑣𝑜𝑟 𝑖𝑒𝑠𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑎𝑚𝑝𝑙𝑎𝑡𝑜𝑟 𝑝𝑒 𝑑𝑟𝑢𝑚 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎-𝑡𝑖 𝑝𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑒𝑠𝑢𝑙 𝑣𝑖𝑢. 𝑉𝑒𝑖 𝑜𝑏𝑠𝑒𝑟𝑣𝑎 𝑡𝑜𝑡 𝑓𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑑𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑡𝑒 𝑣𝑜𝑟 𝑖𝑛𝑑𝑟𝑢𝑚𝑎 𝑐𝑎𝑡𝑟𝑒 𝑖𝑑𝑒𝑒. 𝐸𝑎 𝑡𝑒 𝑣𝑎 𝑡𝑟𝑒𝑧𝑖 𝑖𝑛 𝑡𝑜𝑖𝑢𝑙 𝑛𝑜𝑝𝑡𝑖𝑖 𝑠𝑖 𝑡𝑒 𝑣𝑎 𝑑𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑔𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑟𝑢𝑡𝑖𝑛𝑎 𝑧𝑖𝑙𝑛𝑖𝑐𝑎. 𝑆𝑖 𝑎𝑝𝑜𝑖, 𝑖𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑐𝑙𝑖𝑝𝑎 𝑑𝑒 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑒, 𝑡𝑒 𝑣𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒𝑏𝑎: 𝑉𝑟𝑒𝑖 𝑠𝑎 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑒𝑧𝑖 𝑐𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒?

𝐶𝑒 𝑠𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑎𝑚𝑝𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑛𝑑 𝑠𝑝𝑢𝑖 𝑁𝑈: 𝐴𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑎𝑖 𝑠𝑐𝑎𝑝𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑏𝑒𝑙𝑒𝑎! 𝐼𝑛 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎 𝑖𝑑𝑒𝑒𝑎 𝑣𝑎 𝑝𝑙𝑒𝑐𝑎 – 𝑓𝑒𝑙𝑖𝑐𝑖𝑡𝑎𝑟𝑖!- 𝑛𝑢 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎 𝑐𝑟𝑒𝑒𝑧𝑖 𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐!

𝐶𝑒 𝑠𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑎𝑚𝑝𝑙𝑎 𝑑𝑎𝑐𝑎 𝑠𝑝𝑢𝑖 𝐷𝐴?

𝐴𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖, 𝑖𝑛𝑐𝑒𝑝𝑒 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑎𝑐𝑜𝑙𝑢𝑙.

𝐴𝑖 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑎𝑡 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑎𝑐𝑡 𝑐𝑢 𝑖𝑛𝑠𝑝𝑖𝑟𝑎𝑡𝑖𝑎, 𝑠𝑖 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎 𝑖𝑙 𝑑𝑢𝑐𝑖 𝑝𝑎𝑛𝑎 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑝𝑎𝑡, 𝑝𝑎𝑛𝑎 𝑙𝑎 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑎𝑧𝑢𝑡.”

📚 Acolo unde cânta racii de Delia Owens

Am auzit despre această carte exact când a apărut, ea fiind recomandată public cu mare căldură la vremea aceea de Reese Whiterspoon, care ulterior a și adus filmul pe marele ecran, fiind unul dintre producătorii acestuia.

Apoi am tot auzit numai impresii pozitive despre ea.

Și da, cartea este scrisă, în opinia mea (de iubitoare și de beletristică) impecabil, într-un stil foarte original, plin de candoare și care te seduce cu totul.

Este o poveste despre natură, comuniunea cu ea, iubire în cea mai pură formă, nevoia profundă pentru conexiune umană, și este presărată cu mister, iar finalul ei m-a lăsat fără cuvinte.

Este „un must” să văd filmul despre care am auzit numai lucruri bune.

„𝐶𝑎𝑡𝑒𝑣𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑝𝑎𝑠𝑎𝑟𝑖 𝑠𝑒 𝑎𝑝𝑢𝑐𝑎𝑟𝑎 𝑠𝑎 𝑖𝑖 𝑐𝑖𝑢𝑔𝑢𝑙𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎 𝑏𝑙𝑎𝑛𝑑 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑑𝑒𝑔𝑒𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑝𝑖𝑐𝑖𝑜𝑎𝑟𝑒, 𝑖𝑎𝑟 𝑒𝑎 𝑟𝑎𝑠𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑔𝑎𝑑𝑖𝑙𝑎𝑡 𝑝𝑎𝑛𝑎 𝑐𝑒 𝑝𝑒 𝑜𝑏𝑟𝑎𝑗𝑖 𝑖𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑟𝑎 𝑠𝑎 𝑖𝑖 𝑐𝑢𝑟𝑔𝑎 𝑙𝑎𝑐𝑟𝑖𝑚𝑖 𝑠𝑖, 𝑖𝑛 𝑠𝑓𝑎𝑟𝑠𝑖𝑡, 𝑠𝑢𝑠𝑝𝑖𝑛𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑙𝑢𝑛𝑔𝑖 𝑠𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒𝑡𝑎𝑖𝑎𝑡𝑒 𝑖𝑖 𝑖𝑧𝑏𝑢𝑐𝑛𝑖𝑟𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑠𝑢𝑙 𝑝𝑖𝑒𝑝𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝐶𝑎𝑛𝑑 𝑠𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛𝑎 𝑐𝑒 𝑒𝑟𝑎 𝑖𝑛 𝑎𝑚𝑏𝑎𝑙𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 𝑐𝑟𝑒𝑧𝑢 𝑐𝑎 𝑛𝑢 𝑜 𝑠𝑎 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑎 𝑖𝑛𝑑𝑢𝑟𝑎 𝑑𝑢𝑟𝑒𝑟𝑒𝑎, 𝑡𝑒𝑚𝑎𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑎 𝑠𝑖 𝑝𝑒𝑠𝑐𝑎𝑟𝑢𝑠𝑖𝑖 𝑎𝑢 𝑠-𝑜 𝑝𝑎𝑟𝑎𝑠𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎…”

❓📖 Tu? Ai o carte, THE ONE, a anului 2023 însă, pe care să o recomanzi?

Weekend plăcut tuturor! 🌈🙂

Am găsit și poza care descrie perfect starea mea de spirit atunci când mă aflu în biblioteci, librării sau casele oamenilor care au biblioteci…😅

Scroll to Top